Manastirea Cartisoara
Manastirea Cartisoara are hramul "Sfintii Apostoli Petru si Pavel” si este situata la cca. 6 km. sud de comuna Cartisoara, intr-un mic luminis la poalele Muntilor Fagaras, in vecinatatea drumului “Transfagarasan”.
un serviciu oferit de CREŞTIN ORTODOX WEBSITE
[Intra in cont]

Categorii


 Manastirea Cartisoara - Istoric 

Sfanta Manastire Cartisoara, cu hramul “Sfintii Apostoli Petru si Pavel” este atestata de prin jurul anilor 1400, cu prilejul unor danii facute de domnul Tarii Romanesti, Mircea cel Batran (1386-1418).  Un mare domnitor din istoria Romaniei, aparator al hotarelor tarii an fata invaziei otomane de la sud de Dunare, dar si ocrotitor al credintei ortodoxe. Se stie ca acest voievod se mai intitula  “Principe al Tarii Fagarasului” si pastra o vie legatura sentimentala cu manastirile de pe versantul nordic al Muntilor Fagaras, deoarece se putea implica  an contracararea prozelitismului catolic exercitat cu forta si subtilitate de misionari apuseni, pripasiti pe meleagurile noastre stramosesti romanesti.

 Manastirea Cartisoara

Odata cu trecerea anilor, manastirea se va evidentia an peisajul vietii duhovnicesti al acestei zone geografice. An arhiva Curtii Imperiale de la Viena s-au descoperit documente care atesta ca monahii vietuitori ai manastirilor din tinuturile fagarasene, precum si de pe tot cuprinsul Ardealului, sfatuiau si andemnau cu insistenta populatia sa nu-si paraseasca legea stramoseasca ortodoxa. Acest fapt a iritat, (sau ofensat), autoritatile care au devenit treptat ostile fata de monahi si manastiri..

Manastirea este distrusa la anul 1761 de  trupele imperiale austriece. Se cunoaste faptul ca guvernul austriac era aservit confesional Romei catolice. Cu acest prilej istoric s-a nascut, prin amagiri politice si sociale, „uniatismul” sau asa-numita „biserica greco-catolica”. Ce este greco-catolicismul? Este o credinta hibrida, un amestec de elemente de cult ortodox cu doctrina apuseana, catolica, aparuta an contextul istoric de dupa anul 1700, cand romanilor ortodocsi din Ardeal, majoritari, li s-a propus, (impus), de catre minoritatea austro-ungara, care domina atunci, sa paraseasca dreapta si stramoseasca credinta ortodoxa, primita de la Hristos prin Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti, (singura credinta care mai pastreaza, azi, puritatea adevarului revelat, neschimband nimic din anvatatura Mantuitorului Iisus Hristos), si sa ambratiseze una din credintele strainilor, (neavand, ansa putinta de a mantui): catolicismul sau una din credintele protestante, pentru a scapa de greutatile sociale si economice la care erau supusi. Sau pentru a fi recunoscuti ca neam. Atunci unii, creduli, acceptand aceasta propunere, s-au rupt de dreapta credinta ortodoxa, fireasca acestui neam, au trecut la supunerea canonica fata de Roma, pastrand ansa forme de manifestare cultica ortodoxa. Aceasta aderare la papalitate presupune, printre altele, ansusirea si marturisirea ratacirilor doctrinare ale latinilor.

Manastirea Cartisoara - Obstea

Azi urmasii acelora afirma ca uniatismul ar fi fost o necesitate istorica ce  ar fi dus la conservarea elementului romanesc autohton si ca, de fapt, romanii s-au antors acasa, la latinitatea originara. Fals! Se uita intentionat ca latinitatea, ca limba de raspandire a crestinismului, a fost ortodoxa, ca poporul roman a fost ortodox de la antemeierea lui, an timp ce catolicismul a aparut dupa cca. 800 de ani de la Hristos, odata cu introducerea de catre occidentali a primelor inovatii doctrinare an Revelatia dumnezeiasca intangibila.

Astazi greco-catolicii sunt receptati ca o minoritate mereu nemultumita si anversunata ampotriva ortodoxiei.

Strategia strainilor a fost, deci, clara: dezmembrarea unitatii de neam si de credinta a romanilor.

Si an prezent, pe aceste meleaguri, vin multi evanghelizatori care aduc un alt „dumnezeu”, de import, mai tentant si mai putin “incomod” decat Cel adevarat; amagindu-i astfel pe cei naivi si comozi care cauta o credinta privatizata, convenabila, dupa vrerea lor.. O credinta care sa nu le modeleze viata particulara, autonoma. O credinta care sa nu se amestece an poftele oamenilor, dar sa-i mantuiasca neconditionat:  Confortabila, gustoasa si personalizata. Fara nevoia unui duhovnic, fara Sfinte Taine, fara traire bisericeasca, fara post, fara milostenie, fara sacrificiu;  „Credinciosi” care cred ca Adevarul este peste tot; care sunt convinsi ca se pot mantui si an afara lui Hristos.  Credinciosi care cred ca au credinta, ansa asculta mai greu, sau deloc, de andemnurile  Mantuitorul nostru Iisus Hristos si de Biserica Sa.  Biserica si preot pe care, ori de cate ori se iveste vreo ocazie, ai critica si-i barfesc cu mare usurinta; dar la care alearga atunci cand cad an vreo nenorocire.

Manastirea Cartisoara

 

Asadar, din cauza persecutiilor, manastirea  sfarseste prin a fi incendiata total  de catre generalul austriac Bukov, an anul 1761, antr-o ancercare disperata de a anabusi propovaduirea credintei stramosesti, ortodoxe, de catre calugari.

Sunt si azi batrani care ne marturisesc, din amintirile strabunilor lor, cum ca soldatii lui Bukov au incendiat bisericuta de lemn a manastirii, cu tot cu calugari an ea, la vremea Vecerniei. An timp ce monahii  ardeau de vii anauntru, de afara soldatii strigau batjocoritor: „Sa iasa afara doar cel ce se leapada de ortodoxie”!

Manastirea Cartisoara

Dar, spre cinstea lor, afara n-a iesit nimeni;  au primit cununa muceniciei.

Mai departe, spun stramosii localnicilor din zona, atunci cand, dupa stingerea jarului, oamenii au venit sa-i angroape pe acei calugari mistuti de flacari, dupa ce au andepartat lemnele arse ale schitului n-au mai gasit nici un trup!!!

Asadar acest odios neamt, Bukov, e cel ce a distrus peste 250 de biserici si manastiri ortodoxe an Ardeal. De remarcat este ca furia austriecilor s-a andreptat numai asupra lacasurilor ortodoxe, celelalte credinte nesuferind nici o atingere. Asta deoarece, an lume, numai Adevarul sufera; an timp ce minciuna se faleste nerusinata. Astfel, din vechiul asezamant a mai ramas doar o piatra despre care se presupune ca ar fi fost piciorul Sfintei Mese din altarul fostei bisericii. Aceasta piatra este angropata acum an piciorul actualei Sfinte Mese a Bisericii.

Manastirea Cartisoara

Desi distrusa din temelie, an amintirea localnicilor nu s-a putut stinge existenta acelei vetre monahale care, ca orice alt sfintit asezamant, este o binecuvantare pentru folosul celor din amprejurimile lui. An toponimia acestor plaiuri chiar s-a pastrat un luminis, la buza padurii, cunoscut sub numele „La manastire”, nume parca predestinat sa brazdeze veacurile tulburi spre zorii unei renasteri. Cei care poposeau fie si pentru cateva clipe an acest loc, (ciobani, padurari, localnici), simteau un fior duhovnicesc aducator de pace si liniste launtrica.. Simtamant firesc, cata vreme pamantul acesta era ambibat de sangele sfintit al martiriului acelor calugari.

Asa se face ca an anul 1991 un colectiv de fruntasi evlaviosi ai comunei Cartisoara ia initiativa de a reanfiinta vechiul schit.

Cu binecuvantarea Analt Prea Sfintiei Sale Dr. Antonie Plamadeala, mitropolitul Transilvaniei la acea data, (el ansusi un mare iubitor si sustinator al calugarilor), cu aprobarea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, manastirea s-a reactivat dupa 1991, ca manastire de maici. De mentionat ca la data reanfiintarii manastirii pe acest loc nu exista nimic!

Tot ceea ce se poate vedea an prezent s-a ridicat, din nimic, cu mare efort si osteneala de obstea  manastirii.   Au fost unii oameni foarte bogati,  chiar din apropierea manastirii, care vazand truda anevoioasa a maicilor ar fi putut face ceva pentru sfantul lacas, (spre mantuitrea sufletului lor), dar, nepasatori si zgarciti, n-au facut nimic;  sansa  au fost si oameni de suflet care au ajutat sa se construiasca utilitatile manastirii. Dealtfel, sprijinirea unei vetre monahale este un privilegiu domnesc si putini sunt oamenii alesi care primesc de la Dumnezeu imboldul de a ajuta o manastire, spre a-si anscrie numele an Cartea Vietii.  Acesti binefacatori, cum e firesc, sant trecuti an randul ctitorilor si sunt pomeniti la sfintele slujbe spre vesnica recunostinta si rasplata cereasca.

Manastirea Cartisoara

Cel mai greu a fost  constructia Sfintei Biserici. Biserica este an stil ortodox autentic, an plan treflat, cu elemente arhitecturale bizantine si brancovenesti, cu pridvor si fronton trilobat si acoperis boltit. Antregul ansamblu monahal a fost ridicat prin osteneala grea a parintelui protosinghel Dimitrie Papacioc, din 1998 duhovnicul manastirii, dimpreuna cu antreaga obste monahala, carmuita antelept de maica stareta Siluana.

An prezent, la 7 ani dupa zidirea sa, din cauza lipsei de fonduri, biserica anca nu este pictata deplin.

Multi vizitatori ne antreaba ce este monahismul.

Vechi de 2000 de ani, monahismul este un mod de viata.  Viata desavarsita, care imita, reproduce, la masura omeneasca, viata Mantuitorul nostru Iisus Hristos…  Care raspunde andemnului Sau dumnezeiesc de a-L urma. Calugaria nu se poate cuprinde antr-o definitie rationala, tehnica, nu se poate explica an cuvinte logice; ea se traieste. Pentru multi ea pare o nebunie.  Ansa calugaria este o eterna bucurie pe care cei din afara ei n-o pot sesiza!   Este o desprindere de lume, o parasire a ei, antr-un loc pustiu, retras, prielnic curatirii launtrice, de meditatie, de interiorizare, de contemplatie si rugaciune, de renuntare la sine si care prin randuielile si prin ritmul sau favorizeaza si cultiva comuniunea cu Dumnezeu, spre folosul mantuitor al monahului dar si al lumii anconjuratoare.  Monahul este tacut, retras ca atitudine, dar anflacarat an marturisirea anvataturii ortodoxe. Adevaratul monah simte ca an afara Ortodoxiei nu-l poate antalni pe Hristos! Iar manastirea, (casa monahului),  NU ESTE, nicidecum, vreun popas turistic, pensiune, hotel sau loc de agrement, rezervatie ori muzeu al trecutului, sau vreo institutie lumeasca, ci un spatiu sacru al antalnirii, mereu actuale si binefacatoare, dintre om si Dumnezeu. Calugarii fiind mijlocitorii acestei antalniri, sau, antrucatva, un imbold al constiintelor religioase somnolente,  sortiti sa devina un reper an lucrarea mantuirii credinciosilor.

De aceea cei ce calca pragul unei sfinte manastiri trebuie sa aiba un simtamant, o nevoie launtrica de Hristos, o sete de Viata Sfanta.  La manastire nu se vine ca turist ci ca anchinator.  Aici antalnim adierea raiului, ne hranim cu Duh Sfant, ne ansusim sfanta si dreapta anvatatura dumnezeiasca si, eventual, cautam raspunsuri la framantarile fundamentale ale vietii.

Turistul doar viziteaza…  Intra an Biserica precum antr-un local oarecare, cu mana an buzunar, scruteaza peisajul, fotografiaza,  priveste superior spre maicute,  cumpara doua lumanari de doi lei si apoi  pleaca. Se grabeste spre restaurantele si pensiunile care au ampanzit, afaceristic, vecinatatile vetrelor monahale, unde asi cheltuie tot salariul. Deoarece acolo li se ofera produse pentru stomac. An timp ce manastirea nu ofera decat hrana duhovniceasca, poate incomoda si mai greu de “digerat”!

Ba, cateodata, unii vizitatori atunci cand pasesc an manastire se reped sa dea sfaturi, recomandari si fel de fel de critici , (an logica lumii),  la adresa maicilor si a calugarilor…

Manastirea are un mic atelier de pictura unde se picteaza icoane bizantine, canonice, pe suport de lemn, fidele erminiilor ortodoxe.  Foarte migalos executate, fiecare din ele este un unicat.  Apreciate mai ales de cunoscatori, icoanele pictate an manastire au fost solicitate si la unele expozitii de prestigiu, din tara si de peste hotare. De la o vreme ancoace icoanele de la Cartisoara prezinta un interes aparte pentru numerosi pelerini initiati an arta iconografica.

Orice om bun care doreste sa puna o piatra la istoria acestui sfant lacas sau sa ajute cu ceva sfanta manastire, prin vreo fapta de milostenie, este pomenit cu dragoste si recunostinta la sfintele slujbe spre folos duhovnicesc si mantuire.

Bunul Dumnezeu sa-i binecuvanteze pe cei ce vin cu dragoste si cu evlavie si cu ganduri curate an Sfintele Manastiri.